UEFA suspină ușurat! Confruntarea România – Ungaria, imposibilă la EURO 2024.

Unul dintre lucrurile care le-a provocat oficialilor UEFA fiori pe șira spinării a fost posibilitatea unui duel dintre România și Ungaria, având în vedere animozitățile dintre cele două tabere de suporteri, mai ales că forul continental a fost nevoit să împartă deja sancțiuni din cauza scandărilor și bannerelor xenofobe.

Ungaria a încheiat Grupa A pe locul al treilea și speră să se califice în optimile de finală. Acest lucru se va întâmpla dacă se va afla pe unul din primele patru locuri în clasamentul echipelor de pe locurile trei. În acest moment, Ungaria se află pe locul trei, cu trei puncte.

Una dintre condițiile ca România să întâlnească Ungaria în optimile de finală era ca tricolorii să încheie pe prima poziție în Grupa E.

Totuși, pentru un meci România – Ungaria, echipele calificate de pe locurile 3 trebuie să vină din grupele A, B, D, E sau A, B, D, F, lucru imposibil după ce Croația a pierdut în fața Italiei și a încheiat grupa pe locul al treilea.

Croații au doar două puncte acumulate în faza grupelor și sunt deja pe locul cinci în clasamentul echipelor de pe locurile trei, astfel că nu mai pot spera la calificarea în fazele eliminatorii.

Cum arată în acest moment clasamentul echipelor de pe locurile trei:
– Austria – 3 puncte (3:2)
– Slovacia – 3 puncte (2:2)
– Ungaria – 3 puncte (2:5)
– Slovenia – 2 puncte (2:2)
– Croația – 2 puncte (3:6)
– Cehia – 1 punct (2:3)
– Echipele care au disputat doar două partide în grupele EURO 2024.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *