Transmisiune Live Video&Text | Virtus – FCSB 0-5, Digi Sport 1. Olaru marchează de trei ori! Roș-albaștrii domină ziua! Popa înregistrează un dublu



articol scris de Digi Sport
09.07.2024, 22:37

  • Media: Fotbal Club, miercuri, 19:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1

FCSB își începe aventura în preliminariile UEFA Champions League, iar primul adversar este Virtus, din San Marino.

Virtus – FCSB poate fi urmărit de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.

Virtus – FCSB, LIVE VIDEO, ACUM, Digi Sport 1. Fanii roș-albaștrilor fac legea în tribune

Galerie Foto

Min. 38 – GOOOOOL FCSB: 0-5, Olaru! Căpitanul roș-albaștrilor a bifat hattrickul, după un assist perfect venit din partea lui Popa.

Min. 32 – Ocazie FCSB! Popa, bine lansat în atac, a intrat în careu și a încercat să marcheze la colțul lung, dar mingea a trecut milimetric de bara din stânga porții.

Min. 31 – Ocazie FCSB! Edjouma, aproape și el de un gol spectaculos.

Min. 27 – GOOOOOL FCSB: 0-4, Popa! Atacantul a făcut un dribling fin și a bifat dubla.

Min. 22 – GOOOOOL FCSB: 0-3, Popa! Atacantul roș-albaștrilor a majorat diferența. A fost excelent deschis în atac de Olaru, care a dat o pasă de peste 20 de metri, a driblat portarul după care a marcat, deși era în unghi dificil.

Min. 13 – OCAZIE FCSB! Daniel Popa, dintr-o poziție excelentă, din interiorul careului, a șutat, dar peste poartă. Însă, FCSB putea primi PENALTY pentru că a fost clar faultat.

Min. 11 – GOOOOOL FCSB: 0-2, Olaru! Căpitanul roș-albaștrilor a bifat dubla cu o execuție magistrală, de la marginea careului de 16 metri, în vinclul colțului din dreapta porții.

Min. 6 – GOOOOOL FCSB: 0-1, Olaru! Căpitanul roș-albaștrilor a marcat, fără emoții, de la 11 metri.

Min. 3 – FCSB a cerut penalty la intrarea lui Popa. Se analizează la VAR faza. Popa a fost faultat de Passaniti.

Min. 2 – Ocazie FCSB. Băluță, bine deschis în careu, a șutat pe colțul scurt, dar portarul a respins în corner.

Min. 1 – A început partida. Lovitura de start le-a aparținut celor de la Virtus.

UPDATE Ora 20:52. Ilie Dumitrescu: ”Este un antrenament pentru FCSB. Trebuie să fie atenți cu accidentările. În rest nu sunt mari lucruri de zis”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.

În altă ordine de idei, fostul atacant al roș-albaștrilor, Federico Piovaccari, e rezervă.

UPDATE Ora 20:43. Iată echipa de start a celor de la FCSB

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Harut, Kiki – Șut, Edjouma, Olaru – Băluță, Popa, Phelipe.

Rezerve: Vlad – Dawa, Micuescu, Lixandru, Antwi, Radunovic, Alhassan


Virtus – FCSB, LIVE VIDEO, 22:00, Digi Sport 1. ”Roș-albaștrii”, debut în San Marino în preliminariile UEFA Champions League

Dacă cei de la Virtus, campionii din San Marino, nu au disputat niciun meci oficial până acum, cei de la FCSB au evoluat contra celor de la Corvinul, scor 3-0 în Supercupa României.

AC Virtus nu a fost doar cea mai slabă echipă dintre cele patru posibile adversare pentru FCSB de pe lista scurtă realizată de UEFA înainte de tragerea la sorți, ci era formația cel mai prost cotată dintre toate cele 14 prezente în urna non-favoritelor.

AC Virtus, club înființat în 1964, a câștigat în acest an primul titlu de campioană din istorie. Mai are două trofee în palmares, Cupa și Supercupa în 2023.

Pentru clubul din San Marino este prima participare în cupele europene din istorie.

Înaintea duelului de marți seară, FCSB este văzută drept favorită certă la câștigarea duelului și de casele de pariuri, care le-au dat ”roș-albaștrilor” o cotă de 1.05 pentru un succes.

Alexandru Musi nu a fost trecut pe lista UEFA a FCSB-ului pentru meciul cu Virtus

Alexandru Musi (19 ani) a lăsat o impresie bună la FCSB în prima partidă a sezonului contra celor de la Corvinul Hunedoara, scor 3-0 în Supercupa României.

Cu toate acestea, Alexandru Musi nu face parte din lotul FCSB-ului pentru meciul cu Virtus din turul 1 preliminar al UEFA Champions League.

Tânărul fotbalist nu apare nici pe lista UEFA a FCSB-ului pentru acest joc, potrivit site-ului forului european.

Motivul pentru care Alexandru Musi nu ar fi fost inclus pe lista UEFA a FCSB-ului la meciul cu Virtus

Pentru că nu a fost inclus pe lista UEFA pentru acest meci, Alexandru Musi nu a făcut nici deplasarea în San Marino cu echipa.

Fotbalistul ar fi văzut de cei de la FCSB drept principala opțiune pentru regula U21 din campionat, motiv pentru care nu ar dori să riște o accidentare a jucătorului.

Alexandru Musi s-ar fi resimțit după meciul contra celor de la Corvinul Hunedoara, precizează cei de la Golazo.

Cei de la FCSB se bazează pe Alexandru Musi în această perioadă pentru regula U21, în condițiile în care Alexandru Pantea și Octavian Popescu se confruntă cu accidentări.

FCSB, și fără Vlad Chiricheș și Marius Ștefănescu la meciul tur cu Virtus

Vlad Chiricheș și Marius Ștefănescu, doi titulari de drept ai FCSB-ului, nu vor putea evolua în meciul tur cu Virtus, din turul 1 preliminar al UEFA Champions League.

Cei doi jucători ai FCSB-ului sunt suspendați pentru meciul tur cu Virtus din cauza cartonașelor roșii încasate la meciurile retur din Conference League cu Nordsjaelland și Bodo Glimt din sezonul trecut.

Chiricheș și Ștefănescu au primit cartonașe roșii după ce mai întâi au cumulat câte două galbene.

Rămâne de văzut cu cine îi vor înlocui în primul 11 cei de la FCSB pe cei doi jucători la meciul de marți din San Marino.

Partida dintre Virtus și FCSB se va juca pe San Marino Stadium din Serravalle și va fi arbitrată de bosniacul Antoni Bandic. Arena construită în 1969 are o capacitate de 6.664 de locuri.


Federico Piovaccari a semnat cu AC Virtus

Galerie Foto

Virtus AC, campioana statului San Marino, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, transferul atacantului italianul Federico Piovaccari, care va putea juca astfel în primul tur preliminar al Ligii Campionilor în dubla cu FCSB, fosta sa echipă.

Piovaccari (39 ani), care are experiențe în cariera sa în Spania, China, Australia, iar în sezonul 2013-2014 a evoluat la actuala campioană a României (n.r. care atunci încă se numea Steaua), nu se află la prima sa experiență în San Marino.

El a purtat culorile clubului San Marino Calcio, în stagiunea 2005-06, reușind să înscrie 11 goluri.

”Mi-ar plăcea să îmi închei frumos cariera şi a venit această propunere, pe care am primit-o cu o mare plăcere. În plus, faptul de a reveni la Bucureşti, de unde am amintiri foarte frumoase, a fost alt imbold de a accepta această provocare”, a mărturisit Piovaccari.

”Aceste meciuri sunt cele care își fac pielea de găină și răsplătesc toate eforturile pe care le faci de când ești copil. În ce mă privește, când am primit oferta Stelei nu am avut nici cea mai mică ezitare, să plec din Serie B și să aud imnul Ligii Campionilor a fost o satisfacție enormă”, a mărturisit Piovaccari despre experiența de a juca în Champions League.

Piovaccari va purta tricoul cu numărul 9 la Virtus.

Ce a declarat Elias Chralambous înaintea meciului cu Virtus

La conferința de presă premergătoare partidei contra campioanei din San Marino, Elias Charalambous a anunțat că va face schimbări în primul 11 față de cel din Supercupa României.

Mai mult, acesta a vorbit și despre Ștefan Târnovanu, Darius Olaru și Adrian Șut, cei trei fotbaliști care au făcut parte din lotul României pentru EURO 2024.

”Anul trecut am pierdut puncte cu echipe mai slab cotate decât noi. Suntem favoriți și trebuie să demonstrăm asta. Jucătorii mei tratează meciul foarte serios. Ați văzut și săptămâna trecută în meciul din Supercupă.

Avem un lot numeros, transferurile ne vor ajuta mult. Mâine voi face câteva schimbări în echipă față de ultimul meci. În câteva zile începe și campionatul, voi roti jucătorii. Trebuie să fim foarte serioși.

Când s-au terminat meciurile echipei naționale Olaru, Șut și Târnovanu ne-au contactat și au cerut să vină direct și să joace chiar și în Supercupă, dar n-a fost posibil pentru că au aterizat cu o seară înainte. Ei s-au alăturat echipei, iar pe câțiva îi veți vedea în echipă.

Vom vedea dacă avem echipă de grupele Ligii Campionilor, trebuie să o luăm pas cu pas. Sperăm să ajungem la cel mai înalt nivel”, a spus Elias Charalambous.

  • Echipa de start a celor de la FCSB în Supercupa României: Vlad – Antwi, Dawa, Chiricheș, Radunovic – Alhassan, Lixandru, Radaslavescu – Ștefănescu, Miculescu, Băluță

Etichete:
vlad chiriches,
preliminarii champions league,
san marino,
elias charalambous,
federico piovaccari,
preliminarii ucl,
virtus,
alexandru musi,
marius ștefănescu,
virtus fcsb,


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© Copyright 2024 bilete 1x2
Powered by WordPress | Mercury Theme