Tottenham dorește să-l aducă pe jucătorul italian Calafiori la echipă pentru Drăgușin!

Calafiori a fost titular în defensiva Italiei

Riccardo Calafiori a avut o evoluție apreciată la Bologna în ultimul sezon de Serie A și a beneficiat de accidentările lui Giorgio Scalvini și Francesco Acerbi pentru a începe titular la Euro 2024, fiind plasat de Luciano Spalletti în centrul defensivei Squadra Azzurra, alături de Alessandro Bastoni, în victoria contra Albaniei (2-1).

Progresul acestuia nu a rămas neobservat, Tottenham deja pregătind o ofertă pentru transferul său. Mutarea sa pe Tottenham Hotspur Stadium ar fi interesantă, pentru că Drăgușin ar urma să aibă concurență din partea fotbalistului pe care l-a înlocuit în vara lui 2022 la Genoa, fiind inițial cedat temporar de Juventus, exact când Calafiori a fost rechemat după împrumut la AS Roma și vândut la FC Basel (2.6 milioane de euro).

  • Radu Drăgușin / Foto - Getty Images

Drăgușin și Calafiori sunt doi jucători din aceeași generație

Riccardo Calafiori (22 de ani / 188 cm) este născut la Roma și a fost legitimat la AS Roma (2020-2022), Genoa (2022), FC Basel (2022-2023) și Bologna (2023-2024). Are 33 de meciuri și 2 goluri pentru Bologna în stagiunea precedentă, reușind o calificare istorică în grupele Champions League. Este cotat momentan la 30 de milioane de euro. De serviciile sale mai este foarte interesată Juventus, recent preluată de Thiago Motta, fostul său antrenor de la Genoa, dar și Napoli, Milan, Newcastle, Inter Milano și Chelsea.

Radu Drăgușin (22 de ani) a fost legitimat la Juventus, Sampdoria, Salernitana, Genoa și Tottenham. În sezonul precedent a bifat 31 de partide și 2 goluri pentru Genoa și Tottenham. El este cotat la 25 de milioane de euro. Tottenham îi mai are sub contract pe stoperii Cristian Romero (26 de ani / Argentina), Micky van de Ven (Olanda), Joe Rodon (26 de ani / Țara Galilor), Ashley Phillips (18 ani / Anglia) și Japhet Tanganga (25 de ani / Anglia).

Foto – Getty Images


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© Copyright 2024 bilete 1x2
Powered by WordPress | Mercury Theme