Titlul: Kevin de Bruyne este plictisit: “Banii sunt prioritari înaintea opiniei noastre”

Starul lui Manchester City a reușit o ”dublă” și a contribuit decisiv la un start de sezon reușit pentru naționala țării sale. După meci, însă, mijlocașul belgian a răbufnit.

Kevin de Bruyne s-a arătat și în trecut nemulțumit de numărul tot mai mare de meciuri din ultima perioadă și a avut un discurs-manifest imediat după Belgia – Israel.

Kevin de Bruyne: ”Banii vorbesc mai tare”

”PFA (n.r. – Asociația Fotbaliștilor Profesioniști) și celelalte asociații au încercat să găsească soluții. Problema e că UEFA și FIFA încă adaugă meciuri. Putem fi îngrijorați, dar nu se găsesc soluții. Se pare că banii vorbesc mai tare decât vocile jucătorilor”, a spus Kevin de Bruyne, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.

Mijlocaşul a avut mai multe accidentări în sezonul trecut, însă a fost prezent la EURO 2024, unde “diavolii roşii” au dezamăgit, fiind eliminați de Franța în optimi de finală (0-1). El a marcat unul din golurile meciului câştigat de Belgia împotriva României, cu 2-0, în faza grupelor.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *