Ulterior, românca s-a duelat cu McCartney Kessler la Paris pe zgură, dar a abandonat la 5-7, 2-3, din cauza problemelor medicale.
Zilele trecute, Simona Halep a transmis pe rețelele sociale că se chinuie încă din cauza accidentărilor. Halep susține că are probleme la genunchi, iar revenirea sa pe teren va fi amânată.
Presa americană susține că anunțul făcut de Simona Halep ridică un mare semn de întrebare în legătură cu prezența româncei la US Open.
”Aceste comentarii înseamnă că participarea Simonei Halep la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este foarte puțin probabilă. Evenimentul va avea loc între 26 august și 8 septembrie, iar jucători de top din toată lumea își vor arăta talentul la New York și vor încerca să câștige marele premiu.
Dacă acest lucru se va întâmpla, Simona Halep va rata al optulea Grand Slam din ultimii doi ani. Ultima oară, Halep a fost prezentă la ediția din 2022 a US Open, unde a fost elminată în primul tur de Daria Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.
Halep a trecut printr-un proces dificil, după ce a fost testată pozitiv că a utilizat substanțe interzise în timpul US Open. A primit o suspendare de patru ani, dar a scăpat de ea după ce a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. A revenit pe teren cu câteva luni în urmă, dar a reușit să joace doar două meciuri la cel mai înalt nivel”, au scris cei de la tennisuptodate.com.
”Salut tuturor,
Am vrut să ofer o mică actualizare privind starea mea de sănătate, deoarece am fost departe de teren în ultima vreme. Nu e cea mai bună veste, dar am vrut să vă împărtășesc.
De câteva luni mă lupt cu o accidentare la genunchi. E o accidentare pe care nu am mai avut-o până acum și a fost una greu de gestionat, durerea persistând.
A fost o perioadă foarte dificilă (aproape doi ani) din punct de vedere mental și emoțional pentru mine și, pe lângă asta, lupta fizică nu ajută cu siguranță. Am decis să-mi iau timpul necesar pentru a mă recupera corect, mai degrabă decât să mă antrenez și să joc cu durere. Instinctul meu a fost întotdeauna să încerc să mă întorc cât mai curând posibil, dar nu sunt o mașinărie, sunt o ființă umană și am nevoie de timp să mă recuperez din tot ceea ce am trecut.
Vă voi ține la curent și, ca întotdeauna, vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul vostru permanent. Sper să revin pe teren cât de curând”, a scris Simona Halep pe Instagram.
Source link