Supporterii lui Arsenal de mic, Ollie Watkins și-a expus planurile în această perioadă de transferuri, după reușita fabuloasă în meciul cu Olanda.

Arsenal FC a ratat șansa de a deveni campioana Angliei, după o pauză de douăzeci de ani. Terminând la doar două puncte în spatele echipei antrenate de Pep Guardiola, „tunarii” se pot gândi că prezența în lot a unui atacant mai constant decât Gabriel Jesus ori Kai Havertz le-ar fi fost suficientă pentru a ieși campioni, în stagiunea încheiată în luna mai.

Fan Arsenal din copilărie, Ollie Watkins (28 de ani) este atacantul la care mulți fani ai echipei londoneze visează, însă presa din Birmingham scrie că „există un motiv important pentru care Aston Villa ar putea ignora tsunami-ul de oferte” care vor sosi după golul înscris de rezerva lui Harry Kane, în semifinala cu Olanda, jucată la Dortmund.

Presa locală din Birmingham anticipează „un tsunami de oferte” pentru Watkins, după golul marcat cu Olanda. Introdus de Gareth Southgate în minutul 81, Ollie Watkins l-a „amețit” pe De Vrij, așa-zisul jucător-problemă din apărarea olandeză și a înscris dintr-un unghi dificil golul victoriei, zece minute mai târziu. Aducând Angliei calificarea în finala EURO 2024, Ollie Watkins a devenit doar al doilea jucător din istoria campionatelor europene care a înscris un gol decisiv după minutul 90, într-un meci eliminatoriu.

Evaluat la 65 de milioane de euro, Watkins a semnat prelungirea contractului cu Villa până în 2028. Motivul pretins de presa locală, care urmărește îndeaproape parcursul clubului Aston Villa, constă în faptul că Watkins a semnat prelungirea contractului în luna mai, un contract care îl vede rămânând la Birmingham până în 2028. Miza personală pe care Watkins ar putea să o invoce prin rămânerea la Aston Villa ar fi șansa de a deveni golgheterul istoric al clubului, în Premier League. Watkins are momentan 59 de goluri înscrise pentru Villa în Premier League și mai are nevoie de numai 16 pentru a depăși recordul deținut de Gabriel Agbonlahor, care are în palmares 74 de goluri marcate în Premier League pentru Aston Villa.

Ollie Watkins a înscris 15 goluri în cele 37 de meciuri jucate în sezonul 2023/24 al campionatului englez.

Rezumatul semifinalei de la Dortmund, Olanda – Anglia 1 – 2.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© Copyright 2024 bilete 1x2
Powered by WordPress | Mercury Theme