Juventus Torino a învins luni seara, în deplasare, scor 3-0, gruparea Hellas Verona, într-un meci din etapa a doua din Serie A.
Torinezii au dominat meciul şi au deschis scorul în minutul 28, prin Dusan Vlahovic.
În minutul 39 Nicolo Savona a majorat avantajul oaspeţilor, marcând primul său gol în Serie A.
Juventus a închis meciul cu golul de 3-0, marcat de același Dusan Vlahovic, din penalty, în minutul 53.
Echipa condusă de Thiago Motta conduce în clasament cu şase puncte, cu patru goluri marcate şi fiind singura rămasă fără gol primit.
Thiago Motta, instalat în vară pe banca tehnică după ce a impresionat la Bologna, a câștigat ca jucător Champions League cu Inter Milano, marea rivală a lui Juve.
Source link