Situație alarmantă surprinzătoare! Publicația catalană dezvăluie că FC Barcelona se confruntă cu dificultăți financiare în plata salariilor jucătorilor.

După încheierea contractului cu Xavi Hernandez, catalanii l-au adus pe Hansi Flick pe postul de antrenor principal, însă se confruntă, în continuare, cu probleme de altă natură.

Situația financiară a clubului FC Barcelona este una mai critică decât se credea. Catalanii nu pot face transferurile pe care și le-ar dori, iar cotidianul catalan ARA a dezvăluit că există probleme legate de plata salariilor, care s-ar face în două rate: în ianuarie, apoi în iunie.

Potrivit sursei citate, plata din luna iunie nu poate fi făcută în mod integral, motiv pentru care se lucrează la un împrumut de 100 de milioane de euro pentru a putea acoperi această cheltuială.

Declarațiile făcute de Hansi Flick după ce a fost prezentat la FC Barcelona:
Hansi Flick a făcut primele declarații din postura de antrenor al Barcelonei. Tehnicianul german a mărturisit că pentru el este un vis devenit realitate să o antreneze pe Barcelona și a anunțat ce stil de joc va implementa la formația catalană.

”În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în venirea mea la Barcelona. Este o onoare și un vis devenit realitate să antrenez Barcelona, să lucrez pentru acest club uriaș.

Abia aștept să încep munca la acest club incredibil. De când am ajuns, am văzut că toată lumea iubește acest club și face tot posibilul să aibă succes.

Îmi place să avem posesia mingii și să jucăm ofensiv. Astea sunt aspectele care îmi plac și vom munci pentru ele. Barcelona are una dintre cele mai bune echipe tinere din lume. Este un amestec bun de jucători cu experiență și jucători tineri talentați”, a spus Hansi Flick.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© Copyright 2024 bilete 1x2
Powered by WordPress | Mercury Theme