Realizarea individuală a turneului a venit de la Alexandra Vasile, care în finala categoriei sub 18 ani a marcat 16 puncte în victoria echipei sale, Tricicleta, cu 21-10 în fața celor de la Belelele. Alexandra a marcat în total 30 de puncte în trei meciuri și a fost recompensată cu titlul de MVP Rising Star oferit de către Horizon Europe.
Peste 2000 de spectatori au fost prezenți de-a lungul weekend-ului în baza sportivă Poli Arena. Zona fanilor a fost activă încă de la primele ore ale dimineții, până seara târziu, cu o binemeritată pauză între orele 12.00 și 17.00 pentru a evita vârful de caniculă. S-au acordat peste 250 de premii la concursuri și diverse activități cu tematică baschet, care promovează mișcarea în aer liber.
Momentele speciale s-au ținut lanț de-a lungul weekend-ului. Sâmbătă, pe terenul central a avut loc un meci demonstrativ de baschet în scaun rulant, realizat cu sprijinul Motivation România, organizație care are drept misiune îmbunătățirea vieții persoanelor cu dizabilități. Cei șapte sportivi au demonstrat că abilitățile contează și că sportul este bun nu doar pentru sănătate, ci și pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități.
Duminică a fost rândul baschetului unificat să fie prezent în cadrul competițiilor BCR Sport Arena Streetball, reunind copiii de la Școala Specială numărul 11 „Constantin Păunescu” și Colegiul Național Elena Cuza din București. România a reușit anul trecut o performanță extraordinară la baschet unificat, medalie de bronz la Jocurile Mondiale Special Olympics.
În finala categoriei Open Masculin, Agro Squad 2 s-a impus cu 19-17 în fața echipei Mamaia Boyz, iar Marc Mitrică, jucătorul celor de la Agro Squad, și-a luat o binemeritată revanșă după turneul de la Brașov. Sub Tâmpa, Mitrică marcase două coșuri de două puncte consecutive pentru a trimite meciul în prelungiri, unde însă echipa sa a pierdut. Acum însă Mitrică a marcat coșul decisiv în finală și a primit titlul de MVP.
Trofeul a fost oferit de către Denis Bădălău, campion al Italiei la baschet la categoria sub 19 ani, alături de Olimpia Milano, unul dintre cei mai valoroși jucători români de baschet ai momentului.
La feminin, titlul de cea mai bună jucătoare i-a revenit Biancăi Nagy-Voica, echipa sa CS Vâlcea 1924 trecând în finală de Agro Squad 2 cu 15-13, după prelungiri. Voica a marcat 17 puncte în trei partide, a doua realizatoare a echipei sale, șase dintre ele venind în finală, inclusiv coșul din spatele semicercului care a decis partida.
Fanii au avut parte și de entertainment de cea mai bună calitate oferit de către artiștii Circului Metropolitan București, iar concursurile de slam-dunk și mini-dunk au creat din nou momente de neuitat pe terenurile de baschet din Universitatea Politehnică București.
Baschetul s-a jucat și virtual, în competițiile organizate ad-hoc în zona de gaming, acolo unde cei mai îndemânatici s-au duelat pe NBA2K pentru o licență a ediției 2024 a celui mai popular joc de baschet pe consolă. Următorul eveniment Sport Arena Streetball se va disputa la Iași în weekend-ul 19-21 iulie.
Source link