Nicolae Stanciu, secrete neștiute din culisele meciului Belgia – România 2-0

Nicolae Stanciu a vorbit la sfârșitul meciului cu Belgia despre modul în care echipa națională a arătat spirit de sacrificiu împotriva unei echipe superioare la toate capitolele.

Belgia a marcat rapid, în minutul 2, prin Tielemans, iar apoi elevii lui Domenico Tedesco au dominat categoric până spre finalul primei reprize. Tricolorii lui Iordănescu au reușit să echilibreze jocul abia în repriza a doua.

“Știam că va trebui să suferim împotriva unei echipe precum Belgia. Astăzi chiar am suferit, am fi putut să ne calificăm chiar în seara aceasta, dar am jucat împotriva unui adversar puternic. Dacă reușeam să egalam, poate că ei nu s-ar mai fi întors. Sunt mândru de toți colegii, de modul în care ne-am luptat. Acum trebuie să ne refacem și să așteptăm meciul cu Slovacia.

Golul a venit în minutul 2, ne-a dat planurile peste cap, nu este ușor să revii, dar cred că ne-am descurcat foarte bine”, a declarat Nicolae Stanciu la finalul meciului de la Koln.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *