Listă finală trimisă la UEFA de către FCSB pentru meciurile din Europa League a fost confirmată. Nu mai sunt permise schimbări!

Termenul limită pentru trimiterea listelor către UEFA a fost miercuri seară. Joi, forul european a publicat pe site-ul oficial loturile tuturor echipelor participante în faza principală din Europa League.

Pe lista campioanei României apar 29 de jucători, aici fiind incluși și tinerii Mihai Toma, David Popa sau Alexandru Musi, de pe lista B. În lot figurează în continuare și mijlocașul Andrei Pandele, crescut în academia clubului, dar care tocmai a fost cedat la FC Voluntari.

FCSB i-a adăugat pe listă pe Mihai Popescu și Daniel Bîrligea, recent transferați la echipă, în timp ce Vlad Chiricheș își păstrează poziția în lotul pentru meciurile europene. În schimb, așa cum Gigi Becali declara, fundașul stânga beninez David Kiki nu a fost trecut pe listă.

FCSB nu va mai putea face modificări pe lista A până la finalul fazei principale din Europa League. Există o excepție, însă are legătură doar cu portarii. După încheierea fazei principale din Europa League, cluburile rămase în competiție vor putea adăuga până la trei jucători noi pe listă pentru fazele eliminatorii.

Cum arată lotul lui FCSB pentru faza principală din Europa League:
– Portari: Mihai Udrea, Ștefan Târnovanu, Andrei Vlad
– Fundași: Valentin Crețu, Ionuț Panțîru, Joyskim Dawa, Mihai Popescu, Vlad Chiricheș, Alexandru Pantea, Siyabonga Ngezana, Risto Radunovic
– Mijlocași: Adrian Șut, Octavian Popescu, Mihai Lixandru, Malcom Edjouma, Andrei Pandele (cedat la FC Voluntari), William Baeten, Darius Olaru, Alexandru Musi, Baba Alhassan, Luis Phelipe, David Popa
– Atacanți: Florin Tănase, Daniel Bîrligea, David Miculescu, Marius Ștefănescu, Daniel Popa, Mihai Toma, Alexandru Băluță
– Antrenor: Elias Charalambous

Programul lui FCSB din Europa League:
– 26 septembrie | FCSB – FC RFS (22:00)
– 3 octombrie | PAOK FC – FCSB (22:00)
– 24 octombrie | Rangers FC – FCSB (22:00)
– 7 noiembrie | FCSB – FC Midtjylland (19:45)
– 28 noiembrie | FCSB – Olympiacos FC (22:00)
– 12 decembrie | TSG Hoffenheim – FCSB (19:45)
– 23 ianuarie | Qarabag FK – FCSB (19:45)
– 30 ianuarie | FCSB – Manchester United (22:00)

La finalul fazei principale, primele 8 clasate se califică direct în optimile de finală Europa League, în timp ce locurile 9-24 vor disputa faza 16-imilor. Echipele care termină pe pozițiile 25-36 vor fi eliminate din competițiile europene.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *