Jucatorul de fotbal care a coborat cu Dinamo a gasit un transfer de succes! A fost transferat la un club din Serie A

Fotbalistul a fost adus la echipa din “Ștefan cel Mare” pentru a-i ajuta pe alb-roșii să se salveze de la retrogradare. La Dinamo, Pierret a reușit să înscrie două goluri în 17 meciuri, însă eforturile sale nu au fost suficiente și Dinamo a retrogradat în Liga 2.

După retrogradarea cu Dinamo, Pierret nu a rămas în Liga 2 și s-a întors în Franța, unde a semnat liber de contract cu Quevilly-Rouen. După două sezoane petrecute în țara sa natală, Balthazar Pierret a prins un contract important.

Așa cum a fost anunțat la începutul verii de Pantaleo Corvino, omul care l-a transferat pe Adrian Mutu la Fiorentina, Balthazar Pierret a semnat în Serie A cu Lecce.

Un milion de euro este cota de piață a lui Balthazar Pierret, conform Transfermarkt.

Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a fost prezentat oficial la echipa din Salento în cursul zilei de marți.

“Pierret a fost una dintre țintele noastre din iarnă, iar astăzi îl prezentăm la echipă. S-a născut în 2000 și a semnat cu noi până în 2027 cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. În Franța a fost considerat unul dintre cei mai buni jucători din Ligue 2”, a declarat Corvino.

Declarațiile lui Balthazar Pierret după ce a semnat cu Lecce:
“Am ales-o pe Lecce după ce am discutat cu directorul sportiv Corvino. Nu a durat mult până m-a convins, pentru că ambițiile clubului au coincis cu ale mele.
Mă consider un jucător versatil. Cel mai mult îmi place să joc ca mijlocaș central, dar pot juca oriunde pe terenul mijlociu. Mă adaptez la toate situațiile.
Toni Kroos mă inspiră cel mai mult. Am urmărit foarte mult campionatul din Italia, în special pe Lecce. Am ales să port tricoul cu numărul 75”, a spus Balthazar Pierret.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *