În primul rând, De Mos i-a transmis lui selecționerului Olandei să urmărească foarte atent partida disputată de tricolori împotriva Belgiei, scor 0-2, meci în care tehnicianul spune că belgienii s-au descurcat magistral. Aad De Mos l-a sfătuit pe Koeman să fie foarte atent la contraatacurile României, principala armă a tricolorilor.
De asemenea, fostul antrenor de la Ajax, PSV Eindhoven, Anderlecht, Standard Liege sau Werder Bremen le-a transmis olandezilor să pună presiune la poarta lui Florin Niță din primul minut al jocului.
“Putem răsufla ușurați. Dacă eram pe cealaltă parte, puteam întâlni nume mari precum Portugalia, Spania, Italia sau Germania. Pe partea noastră, sunt adversari mai puțin faimoși, dar care pot fi periculoși. Am văzut asta cu Austria.
Dacă Ronald Koeman vrea să își pregătească jucătorii pentru meciul contra României, trebuie să le arate cele 90 de minute din Belgia – România. Belgienii s-au descurcat perfect. I-au prins de gât, i-au acoperit pe fundași. Planul tactic trebuie discutat mai bine, aici pierde Olanda.
Au mai rămas patru partide. Se apropie finala, dar trebuie făcut ceva în legătură cu formula de start, cu stilul de joc și cu cerințele stabilite de Koeman.
Contraatacul este principala armă a românilor, au făcut asta și împotriva belgienilor. Au scăpat foarte bine de câteva ori. Totuși, dacă Olanda va acoperi bine zonele, va juca rapid, va pune presiune din primul minut și va domina jocul, ar trebui să putem trece de România”, a spus Aad De Mos, potrivit sportnieuws.nl.
VIDEO Rezumatul meciului România – Belgia 0-2
Source link