În ședința CJ Alba din 25 iunie, se propune finanțarea din bugetul județului Alba a programelor sportive: “CSM Volei Alba Blaj – Lupta pentru a aduce titlul de Campioană a României la Blaj în județul Alba” al Clubului Sportiv Municipal Volei Alba Blaj și “Dezvoltarea și promovarea fotbalului în Județul Alba” al Asociației Județene de Fotbal Alba.
Pentru Blaj este alocată suma de 3.000.000 lei, iar pentru AJF Alba, 500.000 lei. Valoarea finanțării pentru CSM Blaj este necesară pentru organizarea meciurilor de Divizia A1, Cupa României și a celor amicale, pentru meciuri în deplasare și meciuri din Cupa CEV. Sunt suportate cheltuieli privind plata sportivilor, antrenorilor și celorlalți membri din delegația sportivă, transport, masă și cazare. De asemenea, banii sunt necesari pentru asigurarea condițiilor de participare la competițiile naționale și internaționale.
Pentru Asociația Județeană de Fotbal Alba, banii vor fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor de organizare/desfășurare a Campionatului Munților Apuseni (participă 14 echipe de seniori și 14 echipe de copii, circa 500 participanți), plata baremelor de arbitraj și secretar de joc la competițiile organizate de AJF și echipament pentru aceștia. De asemenea, banii vor fi folosiți pentru festivitatea de premiere de la finalul sezonului competițional 2024-2025.
Source link