Edi Iordănescu s-a despărțit! Cum va fi afectat contractul său?

Deși s-au purtat discuții pentru prelungirea contractului înainte de turneul final din Germania, până acum nu s-a făcut un anunț oficial în acest sens.
Florin Prunea: „De-asta nu a semnat!”
Florin Prunea, fost internațional și component al “Generației de Aur” a discutat despre situația lui Edi Iordănescu și a dezvăluit motivele pentru care acesta nu a semnat încă prelungirea contractului.
Prunea a menționat că Edi Iordănescu ar fi nemulțumit de salariile mici pe care le încasează staff-ul său, acesta fiind principalul motiv pentru care încă nu a luat o decizie.
„Rămâne dacă i se satisfac condițiile. Atenție aici! Nu e vorba de Edi. Este vorba de staff-ul lui. Hai să ne întoarcem puțin și să spunem adevărul. El, alături de staff-ul lui și cu acești băieți, au adus Federației 12 milioane de euro. Mi se pare inadmisibil ca secunzii lui Iordănescu să fie plătiți de maniera în care sunt plătiți acum. O știm cu toții, dar nimeni nu a spus asta până acum. E o nemulțumire. De-asta nu a semnat”, a spus Florin Prunea.
Florin Prunea: „Edi este 95% plecat”
Prunea a ținut să precizeze că este puțin probabil ca situația să se rezolve și că, din informațiile pe care le deține, Edi Iordănescu este „95% plecat” de la echipa națională.
„Mi-e greu să cred că se va rezolva. Eu, din ce știu, e 95% plecat. El o singură dată a vorbit despre asta. A spus cineva apropiat că a vorbit cu familia. Eu asta știu că 95% Edi este plecat.”
După mai multe experiențe în campionatul intern, cât și în străinătate, Edward Iordănescu, fiul marelui Anghel Iordănescu, a semnat cu naționala României.
Ajung în ianuarie 2022, Iordănescu Junior a strâns 27 de meciuri pe banca tehnică a tricolorilor, dintre care:
– 10 victorii
– 10 egaluri
– Șapte înfrângeri


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *