Dennis Man, apreciat în Italia și desemnat cel mai valoros jucător: “Brilează în toată măreția sa” Evaluarea acordată de Mihăilă

Cu Man și Mihăilă titulari la meciul care a consemnat revenirea clubului în Serie A, Parma a reușit o primă repriză excelentă contra Fiorentinei. Valentin Mihăilă a ratat o ocazie uriașă în minutul 5, când a șutat mult peste poartă din șase metri, iar Dennis Man a deschis scorul în minutul 23.

Golul lui Man a fost precedat de o minge câștigată în preajma careului advers de atacantul Bonny. Internaționalul român a primit mingea la marginea careului mic și a șutat perfect cu piciorul stâng, fără șansă pentru portarul Terracciano.

Man și Mihăilă au fost înlocuiți în minutul 65, la scorul de 1-0, iar Parma a fost egalată 10 minute mai târziu după reușita din lovitură liberă a căpitanului Biraghi, venită după o gafă a goalkeeper-ului Suzuki. Fiorentina a jucat în inferioritate numerică din minutul 83, după ce Pongracic a văzut al doilea cartonaș galben, iar partida s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Dennis Man a fost declarat de jurnaliștii italieni de la Tuttomercatoweb cel mai bun jucător de pe teren, oferindu-i nota 7,5: “A început lent, dar apoi a strălucit în toată splendoarea sa. Golul său a deblocat meciul, un șut minunat cu piciorul stâng”.

Valentin Mihăilă a fost notat cu 6,5: “A avut două ocazii imediate de a marca și a fost ca un ghimpe pentru apărarea Fiorentinei în flanc”, au scris italienii.

TMW a găsit și vinovatul pentru rezultatul final, portarul japonez Zion Suzuki: “Pecchia a decis să joace deschis, aducând presiune și intensitate pe teren. Parma a condus meritat, dar victoria a fost ratată în repriza secundă din cauza unei erori a lui Suzuki”.

Pentru Parma urmează un nou duel tare, tot pe teren propriu, contra lui AC Milan, sâmbătă, 24 august, de la ora 19:30.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *