Dennis Man a încheiat un contract! Venitul record pentru jucătorul naționalei antrenate de Iordănescu

Performantele sale impresionante la EURO 2024 au sporit interesul cluburilor din Europa, însă Man a ales să rămână fidel echipei italiene.

Dennis Man rămâne la Parma!

În timpul cantonamentului naționalei României, Dennis Man a luat hotărârea de a semna prelungirea contractului cu Parma, conform informațiilor celor de la GSP.

Fotbalistul român a fost o piesă-cheie în promovarea echipei în Serie A în sezonul precedent și a continuat să impresioneze cu performanțele sale constante, inclusiv la EURO 2024 alături de România.

Conform sursei citate, Dennis Man va avea un salariu impresionant de două milioane de euro pe sezon pentru următorii trei ani.

În sezonul trecut, Man a reușit să marcheze de 13 ori și să livreze șapte pase decisive în 35 de meciuri pentru Parma în Serie B. Cota de piață a lui Dennis Man este estimată la 9 milioane de euro în prezent, conform site-urilor de specialitate.

Victor Becali a confirmat situația zilele trecute

“Dorința jucătorului este de a rămâne la Parma, să facă un campionat bun în Serie A. Asta a fost dorința lui, dar în fotbal nu se știe ce se va întâmpla a doua zi. Sigur că a avut o evoluție foarte bună cu Ucraina, dar asta nu înseamnă că schimbă. Dacă vine o ofertă de la o echipă care și-l dorește pe jucător nu mai contează că sunt câteva milioane în plus în ziua de astăzi. Nu se pune problema deocamdată, au de jucat un meci important, asta este cel mai important lucru pentru ei”, declara zilele trecute Victor Becali, potrivit iAMSport.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *