Mihai Stoica, despre situațiile lui Risto Radunovic și Andrei Vlad: „Clubul va prezenta oferte!”
David Kiki, Daniel Popa și Marius Ștefănescu au ajuns în această vară sub comanda lui Elias Charalambous și a lui Mihai Pintilii la FCSB, iar noua campioană a României nu vrea să aibă surprize neplăcute în privința lotului nici din iarnă.
Contractele lui Risto Radunovic și Andrei Vlad vor expira la finalul lunii decembrie, dar Mihai Stoica a mărturisit că cei doi jucători vor primi oferte pentru prelungirea înțelegerilor.
„Da, clubul va prezenta oferte. Bineînțeles, da, indiscutabil. Nu sunt probleme pe posturi, că știm. Nu avem o a treia variantă la nivelul portarului, că nu are rost discutăm despre a treia variantă, că discutăm în iarnă.
La portar nu avem probleme, că sunt mulți portari de valoare care pot fi aduși. Am avut zeci de propuneri de portari liberi, care erau interesați. Nu avem emoții din punctul ăsta de vedere”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.
La finalul sezonului, după ce FCSB a devenit campioana României, Risto Radunovic declara că își dorește să continue alături de roș-albaștri: „Îmi doresc să continui, da. Dar să vedem cât de tare mă doresc și cei din club. Vedem. Orice se poate întâmpla în fotbal. Acum am luat campionatul și nu trebuie să ne oprim aici”.
În privința lui Andrei Vlad, rezerva lui Ștefan Târnovanu a avut șansa să plece în această vară liber de contract la un club unde să joace, însă portarul de 25 de ani a decis să rămână la gruparea patronată de Gigi Becali.
Source link