Confruntare istorică: Spania și Franța se vor duela în prima semifinală a EURO 2024! Când va avea loc meciul?

Spania și Franța sunt cele două echipe care se vor duela în prima semifinală a Campionatului European.

Spania a eliminat-o pe Germania în sferturi, după ce s-a impus cu scorul de 2-1 la Stuttgart. Spaniolii au deschis scorul în minutul 51 prin Dani Olmo, dar Florian Wirtz a trimis jocul în prelungiri, după ce a înscris în minutul 89. Golul calificării Spaniei a venit în minutul 119, când Mikel Merino a deviat cu capul în poarta lui Manuel Neuer.

În cea de-a doua partidă a serii, Franța a eliminat-o pe Portugalia la loviturile de departajare, scor 0-0 (3-5 d.l.d). După ce niciuna dintre cele două echipe nu au reușit să înscrie în timpul regulamentar și în cele două reprize de prelungiri, meciul s-a decis la loviturile de departajare. Joao Felix a fost singurul jucător al portughezilor care a ratat de la punctul cu var.

Meciul Spania – Franța, din semifinalele EURO 2024, se va disputa pe 9 iulie, de la 22:00, pe Allianz Arena din Munchen.

Cealaltă semifinală se va decide în urma partidelor Olanda – Turcia (sâmbătă, 22:00) și Anglia – Elveția (sâmbătă, 19:00).


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *