Ce a avut de zis Dorinel Munteanu, după ce Oțelul a pierdut finala Cupei României


După o finală dramatică, hunedorenii scriu istorie și câștigă marele trofeu. Este pentru prima oară după 49 de ani când o echipă din eșalonul secund câștigă Cupa României, după Chimia Râmnicu Vâlcea.


Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Oțelul, a avut un discurs echilibrat după ce moldovenii au pierdut finala Cupei României, în ziua în care se împlinesc 13 ani de la câștigarea campionatului de către formația gălățeană.


”Neamțul” își asumă în totalitate eșecul din Cupă și se gândește la primul meci din cadrul barajului pentru Conference League, ultima șansă a Oțelului de a ajunge în cupele europene.


Dorinel Munteanu: ”N-am simțit nicio presiune”


Oțelul Galați va juca pe teren propriu în prima manșă în fața celor de la Universitatea Cluj, iar învingătoarea va juca în deplasare pe terenul locului trei din play-off (în prezent Universitatea Craiova).


„Eu consider că câștigătoarea a fost meritată, chiar dacă a fost la loviturile de departajare. Noi n-am știut să gestionăm cele două momente când am condus. Este o seară tristă pentru mine, pentru echipă, pentru Galați. Această finală trebuie să ne întărească și să vedem ce facem în viitorul apropiat. Ne așteaptă meciuri grele, îmi pare rău pentru suporterii care au venit să vadă această partidă. Îmi asum această înfrângere.


N-am simțit nicio presiune, eram conștienți că meciul va fi greu. Corvinul a câștigat meritat pentru că s-a impus la loviturile de departajare.


Țin foarte mult la această echipă, la toți jucătorii, chiar dacă au ratat în seara asta. Nu am nervii atât de puternici ca să-i văd cum pierd. Este de datoria mea să-mi motivez jucătorii după această finală pierdută. Nu este nici prima nici ultima finală care se pierde, așa că jucătorii mei trebuie să-și revină fizic.


Ne-am dorit să câștigăm finala, tot orașul a fost alături de noi, toți suporterii, dar n-a fost să fie seara noastră astăzi”, a spus Dorinel Munteanu, la flash-interviu.


Pentru Oțelul Galați este a doua finală de Cupa României din istoria clubului, după cea pierdută în urmă cu 20 de ani, în 2004, în fața celor de la Dinamo pe stadionul din Cotroceni.


Corvinul Hunedoara este a 15-a echipă ajunsă în finala Cupei României din ligile inferioare! Câte au și câștigat trofeul


Corvinul este a 15-a echipă ajunsă în finala Cupei României din ligile inferioare, o raritate însă pentru fotbalul nostru în ultima jumătate de secol, când doar FC Baia Mare (1982) și FC Hermannstadt (2018) au atins această performanță.


De-a lungul istoriei competiției, patru echipe din liga secundă au câștigat trofeul Cupei: Corvinul Hunedoara (2024), Chimia Râmnicu Vâlcea (1973), Arieșul Turda (1961) și Metalul Reșița (1954).


De două ori s-a întâmplat ca în finala Cupei să joace formații din Liga 3: Constructorul Galați în 1973 și Foresta Fălticeni în 1967.




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

100% match bonus based on first deposit of £/$/€20+. Additional bonuses.
T&Cs Apply
New players only. Welcome Bonus - 100% bonus on your first deposit up to €/$/£200 Unless otherwise stated. This bonus only applies for deposits of €/$/£10 or higher! All you need to do is just deposit the money in your website.com account and you will receive this bonus instantly!
*New users only

© Copyright 2024 bilete 1x2
Powered by WordPress | Mercury Theme