Ange Postecoglou, declarații dure după meciul în care Radu Drăgușin i-a ținut piept lui Haaland: ”Fundația este fragilă!”


Radu Drăgușin a avut o prestație bună în meciul cu Manchester City, iar britanicii au avut cuvinte de laudă la adresa fundașului român.


Ange Postecoglou, dezamăgit după eșecul cu Manchester City


Cu toate astea, la finalul meciului, Ange Postecoglou a fost dezamăgit de atitudinea elevilor săi în fața celor de la Manchester City și a declarat că va trage concluziile după ultimul meci al sezonului, partida cu Sheffield United.


A fost un meci strâns. În momentele importante, noi nu am reușit să profităm, iar eu au făcut-o. Am crezut tot timpul că suntem în meci, chiar și la 0-1, am avut o ocazie mare să egalăm. În a doua repriză, am încercat să egalăm, iar ei au avut mai mult spațiu, dar am crezut că suntem bine până la al doilea gol.


Bineînțeles că este o șansă ratată. Am pierdut un meci, deci este o șansă ratată să luăm trei puncte. Am avut ocazii de care trebuia să profităm.


Am pierdut meciul, sunt dezamăgit. Nu avem nimic bun să luăm în momentul ăsta, pentru că am pierdut. Vom evalua întreg sezonul, mai avem un meci. Trebuie să câștigăm”, a spus Ange Postecoglou.


Ange Postecoglou: ”Fundația este fragilă, ultimele 48 de ore mi-au arătat asta!”


Dacă la interviul de la finalul meciului, Ange Postecoglou s-a arătat dezamăgit de rezultat, la conferința de presă, antrenorul lui Spurs a făcut niște declarații care lasă loc de interpretări.


Tehnicianul australian a declarat că nu înțelege mentalitatea suporterilor lui Tottenham, care și-au dorit ca echipa sa piardă în fața lui Manchester City astfel încât șansele la titlu ale lui Arsenal să scadă, iar Postecoglou a făcut trimitere și la unii dintre jucători.


Este dezamăgitor. Din nefericire, ultimele 48 de ore mi-au arătat asta, atât în interiorul clubului, cât și în afara clubului.


A fost un exercițiu interesant, sunt obsevațiile mele. Voi vă puteți face propriile presupuneri în legătură cu ce s-a întâmplat”, a spus Ange Postecoglou la conferința de presă.




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

100% match bonus based on first deposit of £/$/€20+. Additional bonuses.
T&Cs Apply
New players only. Welcome Bonus - 100% bonus on your first deposit up to €/$/£200 Unless otherwise stated. This bonus only applies for deposits of €/$/£10 or higher! All you need to do is just deposit the money in your website.com account and you will receive this bonus instantly!
*New users only

© Copyright 2024 bilete 1x2
Powered by WordPress | Mercury Theme