Pepe, care a împlinit 41 de ani în februarie și este liber de contract de la 1 iulie, a izbucnit în lacrimi la finalul meciului și a fost consolat de Cristiano Ronaldo.
Fundașul central a fost întrebat la interviurile de după joc dacă a fost ultimul meci din cariera sa la naționala Portugaliei, însă Pepe a refuzat să ofere un răspuns concret. Cel mai vârstnic jucător de la Campionatul European a transmis încurajari coechipierilor și a susținut că naționala este “pe drumul cel bun”.
“Nu este important acest lucru acum. Cel mai important lucru acum este să îmi felicit coechipierii pentru dedicarea arătată în acest meci. Noi am respectat planul, însă așa este fotbalul uneori, crud. Voi avea timp să vorbesc. Mai întâi trebuie să trecem prin acest proces de durere și tristețe, care face parte din fotbal. Toți ne-am fi dorit să câștigăm pentru țara noastră, însă nu am putut să le aducem bucurie oamenilor azi. Din nefericire, așa e fotbalul. Acum patru-cinci zile am câștigat la loviturile de departajare. Acum am pierdut. Trebuie să îi încurajăm pe colegii noștri și să credem în proces pentru că suntem pe drumul cel bun”, a spus Pepe, potrivit O Jogo.
Pepe are 141 de meciuri la naționala Portugaliei, capitol la care este depășit în întreaga istorie a naționalei doar de Cristiano Ronaldo (212) și Joao Moutinho (146). La fel ca Ronaldo, Pepe are în palmares titlul de campion european din 2016.
Franța va înfrunta Spania în semifinalele EURO 2024. Meciul se va juca marți, de la ora 22:00, la Munchen, în direct pe PRO TV și VOYO.
Source link