A fost o noapte întunecată! Anthony Joshua, distrus de Daniel Dubois în cinci reprize. A suferit un KO!

Daniel Dubois a reușit să-l învingă pe Anthony Joshua printr-un knock-out (KO) în runda a cincea. Meciul, o confruntare 100% engleză la categoria grea, a fost dominat de Dubois de la început până la final.

Lupta de sâmbătă seară de pe “Wembley”, desfășurată în fața a 96.000 de spectatori – un record pentru Marea Britanie – a fost considerată de mulți o bătălie pentru supremația boxului britanic.

Însă, Daniel Dubois și-a impus jocul încă din prima rundă, unde l-a lovit puternic pe Joshua, destabilizându-l cu câteva combinații devastatoare de pumni.

Dominarea sa a continuat pe tot parcursul meciului, iar în runda a cincea, Dubois a încheiat lupta printr-un croșeu de dreapta extrem de puternic, care l-a trimis pe Joshua la podea.

După meci, Joshua și-a exprimat dezamăgirea, dar a dat de înțeles că nu are de gând să se retragă.

„Meritul este al lui Dubois și al echipei sale. Am riscat și nu am reușit, dar voi continua să lupt. Urăsc să pierd, dar acesta este boxul”, a declarat Joshua, citat de Daily Mail.

Victoria lui Dubois nu doar că i-a consolidat poziția de campion mondial IBF interimar, dar l-a propulsat și în discuțiile pentru o eventuală confruntare cu învingătorul meciului dintre Oleksandr Usyk și Tyson Fury, programat pentru 21 decembrie la Riad.

Cu această victorie, Dubois a adunat 22 de succese în cariera sa profesionistă, dintre care 21 prin KO, o statistică impresionantă pentru un pugilist aflat încă în plină ascensiune. Joshua, pe de altă parte, rămâne cu 28 de victorii și 4 înfrângeri.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *